Ichi, ni, san ...

A inceput sa  numere nepotul intr-o dimineata, pe cand mergeam cu el la gradinita. M-a surprins cu putere, siguranta si precizia pe care o avea, cursivitatea unei muzicalitati pe care trebuie sa o spun, nu o mai auzisem pana atunci. Stiam ca merge cu fratele lui, elev in clasa     a I -a, sa ia lectii de Aikido la Centrul de Arta si Cultura Japoneza situat undeva in cartierul Manastur. Eram mandru, dar si curios, pentru alegerea lor, dar nu credeam ca intr-un timp asa de scurt si un interval destul de lejer putea sa numere in limba japoneza. Am inceput sa ma interesez despre ce fac, ce  invata si cine mai vine acolo sa exerseze, iar in gluma am intrebat daca nu pot sa vin si eu cu ei pentru a invata Aikido. Raspunsul a venit dupa doua zile cind cei doi s-au documentat si foarte bucurosi mi-au spus ca la Centrul de Arta si Cultura Japoneza pot veni si bunici, nu numai nepoti! 

 

Marturisesc ca stiam despre Aikido cum ca este una dintre  multele arte martiale extrem-orientale pe care vor sa le practice si sa le invete in special tinerii, nicidecum oamenii la varsta pensionarii. Pentru o deplina lamurire in problema, m-am deplasat la Centrul de Arta si Cultura Japoneza unde mi s-a confirmat toate cele spuse de nepoti; de cand pot sa incep? – de azi, a venit raspunsul! 

 

Pe scurt, aceasta este povestea mea despre cum am inceput sa ma duc la cursurile de Aikido şi intuitia imi spune ca acest lucru va fi de lunga durata.

 

Aikido este ceva extraordinar si tare imi este teama ca nu prea se poate exprima in cuvinte. Este ceva extraordinar de simplu in aparenta, dar destul de dificil in a-i da o forma definitiva, ceva care tot timpul este nou si apt de a fi cunoscut , ceva care te tine mereu cu atentia marita si iti solicita  vigilenta. O ora de curs trece foarte repede si la sfarsit esti  cuprins de o oboseala placuta pe care o simti ca pe recompensa meritorie. 

 

Aikido te obliga sa-ti simti corpul în totalitatea sa, sa ai un control asupra lui, sa-l lucrezi  continuu. Un sincron intre gand si infaptuire te obliga la o sinceritate a efortului ce te conduce sa repeti un gest, o miscare si sa tinzi catre perfectiune. Aikido se descopera exersand cu un partener si de fiecare data este alceva şi ceva in plus. Sentimentul este ca tot timpul ai de invatat, ceea ce face ca niciodata sa nu te plictisesti, abandonand gesturile mecanice si inutile. Simti cum toate incheieturile lucreaza pentru tine, inclusiv cele pe care le-ai uitat ca le mai ai. Din punct de vedere al sanatatii fizice este un un punct pretios si castigat, dar asta nu e totul! O transformare importanta se petrece la nivelul gandirii, ceea ce s-ar putea numi zona moral-etica, despre care nu sunt inca pregatit  sa  comentez, dar in orice caz, este de bine. Este o atmosfera de lucru serios unde se manifesta multa bunavointa si prietenie indiferent de varsta sau sex. Am simtit tot timpul simpatie si multa intelegere, un gest de ajutor din partea tuturor, neconditionat, indiferent de nivelul de pregatire dobandit. Cred ca foarte multe lucruri se vor lasa sa fie descoperite daca insisti cat de putin. Deocamdata, in putinul timp pe care l-am parcurs aici, doua chestiuni - probleme mi se par a fi “misterioase”: respiratia si controlul centrului corpului – hara, despre care cred ca sunt dintre cele mai importante. Promit ca am sa revin pe masura ce am sa ma mai luminez cat de putin in cauza.

Valer, un incepator.