Evenimente
Seminar Motohiro Fukakusa Shihan Dojo Central

Un stil rapid, un om puternic si un spirit de neclintit. Pe scurt Shihan Motohiro Fukakusa.
A fost al treilea seminar organizat de Fundatia Romana de Aikido Aikikai si condus de Shihan Fukakusa, cu peste 120 de participanti prezenti atat din tara cat si din strainatate.
Stagiul ce a avut loc in perioada 22-25 iulie a fost unul special, fiind dedicat lui Shihan Nobuyoshi Tamura 8 dan Aikido Aikikai, care pe data de 9 iulie 2010 a trecut in nefiinta, dar si lui Shihan Masatake Fujita 8 dan Aikido Aikikai (Technical Supervisor al Fundatiei Romane de Aikido Aikikai).
Shihan Fukakusa ne-a invatat ca primul pas in obtinerea armoniei este unitatea si ca o modalitate de a obtine aceasta unitatea este prin antrenamentul de arme. Antrenamentul cu bokken sau jo te invata sa iti folosesti tot corpul in tehnica, altfel vei esua in executarea ei. Tehnicile de bokken (sabia de lemn) te invata, in primul rand, cum sa stai intr-o pozitie de garda corecta, stabila.
Lectia cea mai importanta care Shihan Motohiro Fukakusa ne-a predat-o la fiecare seminar de pana acum, a fost increderea. Increderea in sine in fata unui atacator, increderea in antrenament tau, increderea ca orice iti doresti poate sa devina realitate.
Antrenamentele au fost solicitante, iar caldura mare din acest weekend le-a facut si mai dificile. Shihan Fukakusa a reusit sa ne captiveze prin stilul amuzant de predare. Zambind tot timpul, exemplificand nu doar modul corect de executare a tehnicii, dar si varianta gresita “asa nu”.
Practica a fost impartita dupa grad, astfel elevii mai vechi au avut doua antrenamente speciale in care s-au studiat si tehnici de tanto (cutit). Urmand traditia, sambata seara am organizat Sayonara Party in Dojo, avand ocazia sa socializam si sa schimbam pareri despre ultimele seminarii.
Multumim tuturor participantilor pentru efortul de a fi prezenti.
Publicat in: Evenimente : 2010
