Noutati
Eseuri despre Aikido-lucrari scrise ptr. examenul de yudansha
Kuzushi
George Stoian
Cum ar putea un copil de clasa întâi să stea împotriva unor derbedei mai
mari decât el? La întrebarea aceasta am încercat să-mi răspund cu mulţi ani în
urmă văzând un grup de elevi dintr-a cincea îmbrâncindu-ne pe noi, cei mai
mici, şi punându-ne piedică pentru a ne trânti pe o porţiune de gheaţă la
ieşirea din curtea şcolii.
La doar şase-şapte ani singurul reper evident este mărimea – când eşti
mai înalt şi mai puternic îi poţi domina cu uşurinţă pe ceilalţi. Şi totuşi, creierul
oferă un răspuns psihomotor chiar şi (sau mai ales) în condiţii dezavantajoase.
Aproape inconştient, m-am ferit imperceptibil chiar în momentul în care unul
dintre derbedei mă împingea în umăr prevestind cu un rânjet drăcesc încă o
cădere pe gheaţă. Doar că nu eu m-am întins ca un sac inert pe jos: vrând să
mă îmbrâncească cu toată forţa, şi-a repezit ambele palme spre umărul meu,
doar pentru a da de un mare gol pe care corpul lui l-a umplut din plin ca într-o
secvenţă din filmele lui Chaplin.
A fost primul meu experiment real asupra dezechilibrului, KUZUSHI; mult
mai târziu aveam să învăţ despre Arhimede, a cărui faimoasă replică voi încerca
să o modific în acest articol – "Odată ce am aflat pe ce se sprijină voi răsturna
şi pământul."
"Rolul deosebit al artei auto-apărării pe care o învaţă aceste femei se
poate demonstra acum după ce au progresat suficient de mult încât, fără
dificultate şi fără pic de efort, pot trânti la pământ bărbaţi cântărind peste 90
de kilograme. Un uke masiv care se va repezi spre ele va fi proiectat printr-o
atingere uşoară pe încheietura mâinii, pe cot sau gât, folosind împotriva
atacantului momentul propriei lui forţe." Aşa s-a scris în 1904 despre femeile
japoneze care învăţau Ştiinţa Secretă a Auto-Apărării.
În mod evident ele se foloseau în mare parte de principiile echilibrului şi
dezechilibrului, precum şi de abilitatea corpului mai mic de a manevra greutatea
corpului mai mare. Reuşita acestor acţiuni se regăseşte în principiile fizice de
bază atât de familiare oricărui AIKIDOKA: postura dreaptă, palmele extinse,
braţul de neîndoit, mâna din faţă corespunzătoare piciorului care înaintează,
mişcarea corpului din centrul HARA, etc. TORI evită atacul direct al lui UKE
păşind în afara liniei de atac şi acţionând asupra echilibrului atacantului, creând
astfel în UKE nevoia de a reacţiona. TORI găseşte apoi în această reacţie
necontrolată şansa de a proiecta, fixa şi înfrânge în final adversarul.
Am urmărit mulţi elevi în timpul antrenamentelor şi i-am văzut
concentraţi mai mult cum să se poziţioneze pe ei corect pentru a executa o
tehnică sau alta, acordând foarte puţină atenţie modului în care ar trebui să
aducă adversarul cu corpul în poziţia propice. Odată explicată însă, importanţa
dezechilibrului devine uşor de înţeles pentru toată lumea, fiind mai uşor de
proiectat un adversar atunci când este dezechilibrat.
Am remarcat totuşi că principiile AIKIDO par să fie înţelese doar teoretic
cu mult înainte de a putea fi aplicate eficient. Chiar pentru un nepracticant de
arte marţiale, o tehnică poate fi aplicată cu mai multă eficienţă şi mai puţin
efort atunci când adversarul a ajuns să nu mai fie într-o stare de echilibru. Unul
dintre aspectele care diferenţiază elevul începător de cel avansat este
capacitatea de a-şi concentra atenţia pe echilibrul oponentului.
În acest aspect constă şi diferenţa între a învăţa o aruncare şi a reuşi să
execuţi eficient o aruncare. Cred că "trucul" prin care putem face ca tehnicile de
AIKIDO pe care le învăţăm să "funcţioneze" uşor este să găsim modul prin care
putem surprinde oponentul în dezechilibru, sau să forţăm oponentul să ajungă
într-o stare de dezechilibru. În acest scop, cred că nu este suficient doar să
urmărim ca proiecţia centrului de greutate să iasă în afara limitelor create de
suprafaţa poligonală de sprijin, pentru că centrul de masă al unui corp în
mişcare nu coincide întotdeauna cu centrul geometric intuit. Din punct de
vedere fizic, o tehnică de AIKIDO poate fi aplicată cu un dezechilibru atât de
perfect şi oportun încât devine posibil pentru UKE să îşi altereze starea de
echilibru fără a-şi perturba poziţia centrului său de masă.
Un sistem se află în echilibru mecanic dacă poziţia sa în spaţiul axelor se
află în acel punct în care vectorul energiei potenţiale are valoarea zero. Această
definiţie ascunde mai multă informaţie despre stabilitatea stării de echilibru,
mai ales în cazul unui corp uman antrenat care generează suficientă energie
pentru un potenţial contraatac.
Mulţi oameni ajung singuri într-o stare de uşor dezechilibru. O metodă
simplă de a executa o aruncare este să surprindem adversarul atunci când ne
oferă singur şansa. Nu este deloc posibil să te deplasezi fără a trece printr-o
oarecare stare de dezechilibru. Şi cu siguranţă nu îi va fi uşor adversaruluisă
atace fără forţă şi mişcare, devenind astfel vulnerabil la un contraatac. Cu toate
acestea, să înveţi să te foloseşti de dezechilibrul adversarului cere un fin simţ al
găsirii momentului favorabil. Pentru a reuşi să fi în locul potrivit la momentul
potrivit, trebuie să anticipezi mişcările adversarului, o abilitate care se şlefuieşte
cu greu şi doar pe măsură ce acumulezi experienţă.
O altă modalitate prin care se poate aplica eficient KUZUSHI este
aducerea sau forţarea adversarului într-o poziţie instabilă. Avem la îndemână
destule moduri de mişcare a corpului care au ca rezultat obţinerea unui răspuns
previzibil din partea oponentului, astfel încât să îl poţi intui şi să te foloseşti de
el ca de o situaţie favorabilă. Poate fi o simplă intrare IRIMI, care de cele mai
multe ori forţează adversarul să păşească înapoi, să se opună, apoi să împingă
şi el. Acest răspuns îţi oferă posibilitatea de a-l arunca în faţă în direcţia în care
împinge. În mod uzual, îţi poţi dezechilibra adversarul printr-o combinaţie de
TAI SABAKI, un prim TENKAN aducându-ţi oponentul într-o poziţie instabilă din
care o tehnică IRIMI poate fi executată cu succes.
Despre KUZUSHI se crede adesea că înseamnă doar intrare sau eschivă.
La nivel avansat însă este mai mult decât atât. Spre exemplu, KUZUSHI poate fi
obţinut rupând ritmul adversarului, încercând tehnici false sau aplicând ATEMI,
schimbând poziţia corpului sau priza, scoţând un KIAI, sau schimbând brusc
viteza sau direcţia. Un element de bază în KUZUSHI ne spune că trebuie
acţionat mai mult decât doar mecanic asupra corpului. KUZUSHI trebuie aplicat
foarte mult şi la nivel mental. KUZUSHI trebuie să rupă întotdeauna
concentrarea adversarului, având ca rezultat obţinerea momentului oportun
pentru atac. Iată unul dintre motivele pentru care încrederea în sine este un
factor important în AIKIDO. O atitudine mentală puternică şi pozitivă domină de
multe ori o stare emoţională mai slabă, rezultând astfel într-un KUZUSHI
eficient.
Atunci când se află într-o poziţie foarte stabilă, cum ar fi AI-HANMI, o
persoană poate fi greu de aruncat. Cu cât sunt mai dezechilibraţi însă, cu atât
pot fi doborâţi mai uşor doar cu puţin efort. Iată cheia spre AIKIDO – principiul
care îi oferă celui mic şi slab posibilitatea de a-l arunca pe cel mare şi puternic.
Maeştrii AIKIDOKA stăpânesc întru totul KUZUSHI – se mişcă, trag şi împing
astfel încât îşi menţin adversarii permanent destabilizaţi, luptându-se să îşi
recapete echilibrul, şi nemaifiind în stare să atace şi nici să se apere.
Exact aşa cum spunea şi O-sensei: "De câte ori mă mişc, fac Aikido."
Publicat in: Noutati : Eseuri despre Aikido-lucrari scrise ptr. examenul de yudansha
Inscriere newsletter
Fundatia Romana de Aikido Aikikai
Romania, 400379 Cluj-Napoca, Str. Plopilor nr. 57-62.
Tel: 0264 59.46.96
Fax: 0264 59.46.96