Proiecte

Discover Aikido

Gomita Sensei

Era amiaza si, ca de obicei, ne-am dus la spital sa il vizitam pe Fujita sensei.A doua zi urma sa plecam spre Kii Tanabe. I-am spus doamnei Fujita despre intentia noastra de a vizita Tanabe si ca dorim sa filmam la mormantul lui O-Sensei. Ne-a spus:"Asteptati o clipa!" A scos telefonul si-a luat agenda si a format un numar. A vorbit cinci minute dupa care ne-a spus: „Va va astepta la gara Seiji Gomita sensei si explicati-i lui ce doriti sa faceti!" Am multumit inca o data (pentru a cata oara!) si am plecat.
A doua zi am pornit spre Tanabe. Am luat shinkansen-ul spre Osaka, unde urma sa schimbam trenul spre Tanabe. Cu shinkansen-ul am parcurs 550 km in doua ore si ceva minute! Nu degeaba i se spune bullet train!
Dupa inca o ora si jumatate, iata ca am ajuns pentru a doua ora in Kii Tanabe, orasul in care s-a nascut Morihei Ueshiba sensei, fondatorul aikido-ului. Ce diferenta uriasa: am plecat dintr-o gara imensa - Tokyo, foarte aglomerata, cladiri gigante si am ajuns in cateva ore intr-o gara mica, cu lume putina, pe de-o parte oceanul, pe de alta parte munti. Splendid!
In fata garii ne astepta, asa cum aranjase doamna Fujita, Seiji Gomita shihan.
Este unul dintre elevii directi ai lui O-Sensei.
Este omul care raspunde si conduce filiala Aikikai din Tanabe.
Este cel caruia i s-a lasat sa conduca dojo-ul din Tanabe infiintat de O-Sensei.
Este cel care are grija de propietatea familiei Ueshiba, locul unde s-a nascut O-Sensei.
Este cel care ingrijeste mormantul familiei Ueshiba.
Este cel care continua munca lui O-Sensei in Tanabe.
Are 8 dan.
Ne-a asteptat impreuna cu sotia sa, care conduce si ea un dojo de aikido in oras. Ne-am dus la o cafenea sa stam de vorba si sa ii explicam ce dorim sa facem: un documentar despre viata lui Masatake Fujita shihan, un documentar despre aikido. Ne-am baut cafelele, ne-am urcat in masina lui si am plecat.
Am inceput vizitele noastre cu parcul memorial Ueshiba Morihei, din centrul orasului. Faimoasa statuie , care exista si la Hombu Dojo, dar in miniatura, troneaza in mijlocul unui parc, chiar pe malul oceanului. Autoritatile locale s-au ingrijit sa construiasca si sa intretina acest parc in memoria lui O-Sensei.
Ca o paranteza, aceasta statuie, care il infatiseaza pe O-Sensei cu bratele larg deschise, a fost facuta dupa o fotografie pe care Fujita sensei i-o facuse lui Ueshiba Morihei sensei!
Din parc am plecat spre locul in care s-a nascut O-Sensei. Din pacate, casa a fost demolata exact acum patru ani, exact cand fusesem pentru prima data acolo. Daca as fi stiut sa o vizitez atunci
Acum se afla doar pamantul, proprietatea familiei Ueshiba si un copac imens, plantat de catre O-Sensei. La baza copacului se aflau cateva conuri uriase. Nu puteam sa plec fara sa am o amintire de la locul in care s-a nascut Ueshiba Morihei sensei, asa ca am cerut voie sa iau unul. Doamna Gomita s-a uitat la sotul ei, care a aprobat discret din cap. M-am intors la copac si am luat cel mai mare con pe acre l-am gasit. Eram bucuros, aveam un con din copacul plantat de catre O-Sensei, o amintire pentru toata viata.Cred ca se putea citi pe fata mea bucuria deoarece doamna Gomita, cand am ajuns langa ea, m-a intrebat: "Mai vrei inca unul?" Si asa m-am ales cu doua bucati!
Am plecat apoi spre cimitirul unde este ingropata familia Ueshiba. In drum spre cimitir ne-am oprit in cateva locuri unde se gasesc asezate pietre mari, ingradite frumos, ca niste statui, pe care erau gravate cuvintele : ...aikido...Ueshiba Morihei ...
Am ajuns si la cimitir.O intrare impunatoare, ca intr-un templu, unde urci multe scari sa ajungi in varful dealului. Era plin de flori, semn ca in urma cu o zi, in 26 aprilie, fusese multa lume la cimitir. Am facut curatenie si , conform traditiei, am aprins cateva betigase la mormantul lui O-sensei si a lui Kishomaru Ueshiba sensei. Am vizitat apoi dojo-ul construit de O-Sensei, care se afla la 100-200 metri de mormant si templul care se gaseste in apropiere. Am tras de clopot si am spus o rugaciune. Totul fusese aranjat de Gomita sensei.
Din pacate ziua era pe sfarsite, mai aveam doua ore pana sa soseasca trenul care ne ducea inapoi spre Tokyo.
Mai aveam de facut o ultima vizita: la prietenul meu calugar!
Dorin Marchis

Publicat in: Proiecte : Discover Aikido : Japonia