Sunt fericit - Sensei Christian Tissier

   Sensei Christian Tissier, 8 Dan Aikido Aikikai, viziteaza Romania de cativa ani incoace. La cel mai recent seminar tinut in tara noastra, a dezvaluit, intr-un interviu, cateva dintre parerile sale vizavi de legatura dintre Aikido si viata sa. El vorbeste despre cum si-a conturat, de-a lungul timpului, felul in care preda Aikido. Sensei a facut o comparatie cu o limba straina. Trebuie sa pricepi linia de baza, gramatica, si apoi sa o exersezi. El asta face – preda gramatica Aikido-ului. Christian Tissier subliniaza faptul ca cineva nu poate fi in Aikido intr-un fel, iar in afara tatami-ului in alt fel. Mai mult, asa cum procedeaza in viata obisnuita, la fel procedeaza si in Aikido. Si de asta viata lui e atat de frumoasa. “ Sunt foarte fericit in viata mea obisnuita si la fel intentionez sa fiu si pe mai departe!” sunt cuvintele sale.

   Un alt aspect pe care Sensei Tissier il evidentiaza e importanta pe care o are comunicarea. Totul e informatie si comunicare. Fiecare trebuie sa stie sa interpreteze o informatie. Cand prinzi mana transmiti o informatie. Cand ridici mana transmiti o informatie. Si tot asa. Trebuie sa tratezi informatia in cel mai bun mod. Si prioritizarea e foarte importanta. Ce si cand sa faci anumite lucruri. Si cum sa alegi sa nu interactionezi cu ce nu vrei sau nu iti place. Aikido poate sa insemne totul si poate sa nu insemne nimic. Poate fi totul pentru un practicant, dar nimic pentru un strain de pe strada. Dar fiecare se ghideaza dupa ce e cu insemnatate pentru sine. Important e sa o faci cu sinceritate.

   Cum trebuie transmisa aceasta arta urmatoarelor generatii? Sensei spune ca sunt vremuri un pic dificile pentru artele martiale clasice pentru ca ele presupun o anumita eticheta – tinuta specifica, salutul aparte si asa mai departe, iar procesul de invatare nu este usor. Alte sporturi martiale sunt tot mai la moda acum. Ce ar trebui instructorii sa faca in aceasta situatie? Ei bine, instructorii trebuie doar sa se comporte ca pana acum si sa accepte ca e o perioada de timp cand tinerii sunt interesati de stiluri moderne si care se invata rapid. Dar opinia sa e ca asta nu va mai dura foarte mult. In 10-20 de ani poate, oamenii vor cauta sa practice ceva mai profund si mai intens. Nu putem sa schimbam practica pentru ca asa e ea. Noi trebuie sa continuam. Sa urmam calea.

 
Read more...
Subscribe to this RSS feed